Dezvoltarea încuietorilor

La începutul secolului al XVIII-lea, încuietoarea rotativă cu came a fost inventată de englezul D. Porter. Numărul său cheie a crescut de la peste 20 de tipuri de încuietori cu trestie la peste 80 de tipuri. La mijlocul secolului al XIX-lea, producătorii europeni au modificat încuietoarea rotativă glisantă pe baza blocării rotative cu came și a blocării cu trestie, iar numărul său de cheie poate ajunge la 1600 de tipuri.

În 1848, americanul L. Yale a inventat încuietoarea cu glonț cu un știft cilindric, care a devenit cea mai folosită încuietoare din lume. Structura încuietorilor cu glonț modern are noi evoluții, precum și structuri de marmură cu două sensuri, trei căi, patru căi, precum și plane, cu două fețe, cu mai multe fațete, cu două rânduri, cu două fețe, cu mai multe rânduri. structură de marmură laterală și structura de marmură combinată, îmbunătățind astfel considerabil performanța de confidențialitate a încuietorilor, astfel încât numărul de încuietori de la originalul 2.500 prin schimbarea "direcției" și "față" la un milion.

În anii 70 ai secolului XX, odată cu aplicarea tehnologiei microelectronice, au apărut încuietori magnetice, încuietori cu infraroșu, încuietori cu unde electromagnetice, încuietori pentru carduri electronice, încuietori Yaohan pentru amprentă, încuietori retiniene, încuietori cu telecomandă etc. Aceste încuietori oferă un nivel ridicat de secret, fără egal cu construcția mecanică. Încuietorile moderne pot fi, de asemenea, programate într-un sistem specific conform unei relații logice stabilite. Încuietorile moderne pot fi clasificate după material, scop, prezența sau absența unei chei, caracteristici de securitate și construcție.